Conversia DOCX, XLSX şi PPTX (2)

Am promis într-un articol anterior despre conversia DOCS, XLSX şi PPTX că vom reveni asupra acestei probleme.

Judecând după numărul de vizitatori ai Gadgetei care au ajuns la noi căutând o soluţie, s-ar zice că incidenţa necesităţii unei conversii din DOCX, XLSX sau PPTX a crescut în ultima vreme, deşi personal mă aşteptam să scadă.

În fine, fără vorbărie să trecem la subiect:

  1. am apucat să testez direct eficienţa soluţiei de la Micro$oft (pe sistemele clienţilor mei, evident, eu nu folosesc produsele lui Billy Gates pe sistemele mele) şi e chiar funcţională, după cum anunţase şi mArius în comentariul la articolul respectiv.
    V-o recomand călduros pentru că e într-adevăr mai practică decât să tot faci upload la fişiere prin diferite situri şi să aştepţi fişierul convertit pe email.
  2. am promis o a treia soluţie, e banal de simplă şi radicală în acelaşi timp: folosiţi OpenOffice LibreOffice în loc de Micro$oft Office

Ooops! simt cum unora deja li se ridică nivelul de adrenalină la simpla propunere de mai sus, dar dacă judecăm la rece şi fără nici un fel de maliţiozitate (oare am zis bine?), o sumă întreagă de argumente există în favoarea acestei soluţii.

Să le enumerăm pe cele mai la îndemână:

  • cum formatele de fişiere ale Micro$oft Office 2007 se vor mai apropiate de standardele Open Document (şi chiar sunt), iar OpenOffice a fost dintotdeauna un set de aplicaţii Office bazate de standarde, prima concluzie e simplă: OpenOffice „pricepe” nativ noile formate ale lui Bill, nu e nevoie de nici un soft care să facă vreo conversie
  • pentru 90% din utilizatori, cele două pachete Office sunt aproape perfect compatibile şi marea majoritate a incompatibilităţilor sunt la rezolvabile din câteva clickuri ... aşa că de ce să dai 300 şi ceva de euro pe un pachet când îl poţi avea gratis şi la fel de actualizabil şi localizabil (mai pe româneşte, cu o interfaţă relativ bine tradusă în română sau maghiară)?
  • OpenOffice are inclusă o funcţie de „PDF export”, deci orice document (fie el text, calcul tabelar sau slideshow) poate fi transformat în PDF, devenind astfel citibil de către practic oricine (citibil, nu şi editabil!)
  • şi pentru că am pomenit de bani, trebuie să vorbim inevitabil despre licenţă! Fraţilor, dacă vreţi să folosiţi softuri care se vând, cumpăraţi-le! nu pirataţi ... Avantajul care reiese clar de aici în favoarea OpenOffice este cel al deplinei legalităţi, nu-i aşa?

Nu doresc să intru aici în detalii despre modele „free software”, „open source” sau „closed source” ... pentru cei mai mulţi dintre noi e bună soluţia care ne rezolvă problema şi care costă cel mai puţin.

Ceea ce vreau să spun este că pentru cei mai mulţi dintre noi varianta OpenOffice este mai mult decât perfectă din punctul de vedere al raportului performanţe / cost.

Ceea ce, evident, ne aduce (în spiritul fair-play-ului) la dezavantaje:

  • există o curbă de învăţare / acomodare cu noua interfaţă, care deşi e foarte asemănătoare, nu e totuşi identică, nici n-are cum să fie! asta presupune un interval de timp pierdut cu eficienţă minimă, nu-i aşa?
  • există zone de incompatibilitate între cele două pachete Office! fără prea multe detalii, documentele complexe cu mult scripting şi cross-linking nu sunt foarte uşor de transportat dintr-un pachet într-altul.
  • mai există, desigur, aspectul compatibilităţii cu restul lumii! cum „restul lumii” înseamnă de obicei Micro$oft, orice utilizator de OpenOffice trebui să-şi amintească că dacă e să trimită un document cuiva care foloseşte Micro$oft Office să-l salveze în format DOC, XLS sau respectiv PPT, pentru că deşi OpenOffice ştie să citească documentele Micro$oft, reciproca nu e valabilă, din motive evidente ... banii lui Bill Gates!

Cam asta ar fi! în încheiere, o nouă promisiune, aceea de a construi o listă cu programe alternative OpenSource pentru Windoze, care să vă ajute să fiţi (măcar parţial) în legalitate şi totuşi să vă puteţi face treaba fără să vă rupeţi buzunarele!

Variațiuni pe aceeași temă din opera cu același nume:

Actualizare Google Chrome

De vreo 2-3 zile, browserul de internet de la Google (Chrome) a ieşit tiptil din faza „beta” şi a ajuns la versiunea 1.0.154.36 (mda,...

Windoze update error

Am avut o mică surpriză-surpriză astăzi, după instalarea "pe curat" a unui XP SP2 cu upgrade online la SP3! După terminarea instalării SP3, toate...

Bateriile de laptop

Multă lume se miră că după circa un an de utilizare a unui laptop, bateria acestuia începe să dea semne de oboseală: fie işi...