O întâmplare obişnuită: o clasică "goangă" inofensivă dar sâcîitoare care se instalează pe un windoze inocent şi nevinovat şi care ulterior îşi aduce tot de pe internet tot felul de ”prieteni” (a se citi ”viruşi”), deloc inofensivi dar la fel de sâcîitori!

O urmare la fel de obişnuită (din păcate) ... reinstalare windows (licenţiat, dacă interesează pe cineva!) pe curat, că doar de-aia avem partiţii multiple.

Numai că de data asta mi-am propus să pun în practică un dual-boot Ubuntu // Windows XP planificat mai demult, dar amânat iniţial în aşteptarea lui Hardy Heron.

Buuun! date tehnice iniţiale:

• sistem antic: DELL Optiplex GX110
• CPU: Intel PIII, 667 MHz
• RAM: 320 MB
• HDD: 40 GB
• VGA: S3 Video, 32 MB
• LAN: onboard, 3COM
• Audio: onboard, Crystal WDM

Cum ziceam, un sistem antic, dar care şi-a făcut cu brio datoria până acum, fiind folosit pe post de tester în service, pe post de server Ubuntu (mai demultişor, cu Ubuntu Feisty Fawn Server pe el), pe post de staţie de lucru pentru web publishing şi recent, cal de bătaie pentru fiu-meu, după ce un PC noname făcut pe vapor dar mult mai bine "garnisit" tehnic a făcut poc literalmente.

Se cam vede că sunt fan DELL, nu? ei bine, nu e de pomană preferinţa mea, dar despre asta o să vorbim în alt articol.

Dar să trecem la instalările propiu-zise:

• Partiţionare (existentă dinainte): 11,5GB (NTFS) pentru windoze, 19GB (NTFS) pentru partiţia de date şi 8GB (EXT3) pentru Ubuntu
• Ordinea instalării: întâi windoze, care-şi face MBR-ul pe care ulterior îl "atacă" ubuntu la instalarea grub-ului, astfel încât să nu se supere unul pe celălalt la boot-are (detalii pe Ubuntu Forums).
• Ce instalăm: sistemele de operare aşa cum vin ele de la mamele lor. Altfel spus, Windows XP SP2 cu ce-i dă Bill + cleanup la mizeriile pe care şi le pune fără să te întrebe, de gen MSN Explorer sau Windows Mess + actualizare SP3 (şi-atât!), iar Ubuntu 8.04 LTS cu ce-i dă Mark pe CD-ul original + ce actualizări or mai fi apărut pe Hardy Heron din aprilie şi până acum (şi-atât!); după care ne oprim şi tragem linie ...

 Ce-am pierdut şi ce-am obţinut:

Ei, şi-acum după ce-am pierdut 5 ore jumate din existenţă cu chestia asta, să vedem ce-a ieşit:

Concluzia e destul de clară, nu? Dacă nu, să detaliem:

• în circa două ore, am obţinut cu Ubuntu un sistem perfect funcţional din prima, pregătit pentru utilizare standard de către marea majoritate a celor care folosesc un computer: procesare de text şi calcul tabelar, prezentări, grafică, playere de muzică şi video, prelucrare grafică, scriere cd-uri, navigare pe net şi email, instant messaging, joculeţe stupizele + încă câteva goodies-uri
• în circa 3 ore jumate, am obţinut cu Windows XP un sistem numai bun de ... nimic, cu excepţia navigării pe net şi a folosirii email-ului; sau altfel spus, ne va mai lua cam o oră jumate să-l aducem la parametrii similari ai lui Ubuntu descărcând / instalând tot ce lipseşte

Surprize, surprize ... bomboana de pe tort!

Să ne înţelegem: nu zic că Ubuntu este perfect, că nu pot apărea probleme, ba mai mult, sunt unele cazuri când chiar trebuie să te zbaţi ca să "forţezi" un Ubuntu să meargă cum vrei tu.

Tocmai pentru că ştiam asta (doar mai am 2 sisteme cu Ubuntu pe ele), iată şi surprizele (plăcute):

• am pomenit mai sus de codec-uri; ei bine, la versiunile anterioare de Ubuntu, trebuia să faci "jonglerii" prin Synaptic Package Manager sau din linia de comandă ca să obţii codec-urile şi să le şi faci să funcţioneze! NU mai e cazul: am deschis pur şi simplu un fişier MP3 (fără a avea avea codec-urile instalate), sistemul m-a anunţat că "nu le are pe astea" şi m-a întrebat dacă vreau să le instalez, am click-uit două bife pentru codecuri video şi audio (celebrele dirty-pack) şi-un OK, et voila! multimedia funcţionează.
• să revenim: am zis că avem o partiţie de date NTFS pe care vreau s-o accesez şi de sub Ubuntu; ultima oară când am avut dual-boot pe laptop, acu' vreun an şi ceva (Feisty Fawn la vremea aia) am instalat un driver special (NTFS-3G) pentru a putea să şi scriu din Ubuntu pe o partiţie NTFS (citirea era nativă). NU mai e cazul ... pur şi simplu am dat dublu click pe acea partiţie din Nautilus, m-a întrebat dacă vreau să montez partiţia respectivă în mod permanent şi gata! nu download-uri, nu drivere, nu sudo in terminal ... all's well!

Ei, cam asta ar fi! Se vede că Ubuntu creşte ca Făt Frumos, când vine vorba de a fi pregătit de adoptare la nivel de utilizatori "normali" ... vi-l recomand călduros, lista de motive este aproape interminabilă, aşa că n-am s-o înşir aici.

Şi dacă îţi prinzi urechile (ceea ce e destul de probabil la primul contact cu Linux, între noi fie vorba) nu ezita să mă contactezi. Te voi ajuta cu plăcere, dacă voi şti cum ... nici eu n-am dezlegat toate misterele Linux-ului, dar am pasiune şi răbdare.