Gadgeta de joi

Dacă ai trecut de acel moment din viața ta în care, fără să vrei, începi să povestești altora chestii folosind expresia ”pe vremea mea”, atunci ești suficient de copt/coaptă să-ți amintești și de omniprezentele gazete de perete de pe vremea împușcatului.

Dacă nu, nu! (proverb nepalez)

Le găseai prin școli, instituții ale statului sau vajnice întreprinderi (tot ale statului, desigur), unde se îngălbeneau de vreme decupaje din ziare locale sau centrale ale vremii, ubicuele poze ale împușcatului sau ale „academicei” lui neveste, sau alte poze, ale fericiților învingători și/sau luzări în „întrecerea socialistă”.

Ei bine, la o astfel de gazetă de perete mi-am încercat eu pentru prima dată abilitatea de a scrie pentru ochii altcuiva decât ai profesorilor sau ai părinților.

Scriam împreună cu colegul de bancă de atunci o poveste western cu intense accente mioritice ... și ne distram copios! Cumva, n-am fost noi singurii care se distrau, de vreme ce colegii se imbulzeau sub placajul scorojit al gazetei să citească, să râdă - de noi sau cu noi - sau să dea nepăsători din umeri.

Noa, simplul fapt că era lume în jurul gazetei de perete a clasei pe durata pauzei mari - de multe ori chiar și când pauza se termina și intra câte un profesor la oră - era ceva cu totul ieșit din comun, era intens stingherită pacea și uitarea în care se ingălbeneau aceste complet inutile tentative de participare cetățenească la construcția SSMD^❶ (nu-i bai dacă nu știi ce era aia, o să găsești definiția mai jos).

De atunci, au trecut cam 40 de ani, timp în care am mai fost provocat să pun text pe hârtie sau pe ecran în diverse situații: am lucrat cândva la programa școlară națională în IT (degeaba, că s-au găsit alții mai „conformi” cu ce avea în cap ministerul de resort, motiv pentru care fii-miu a apucat să învețe microshit word de la gradiniță până la sfârșitul liceului), am avut angajatori și/sau clienți care mi-au cerut să scriu documentație, proiecte tehnice pentru finanțări sau îndrumătoare pe înțelesul tuturor și - best of the best - un angajator al cărui birou de HR a decis să mă sanționeze pentru orice nor de pe cer doar pentru plăcerea de a-mi citi notele explicative, pe care nu uitau să mi le ceară la momentul muștruluirii și pe care apoi le circulau pe mail între sutele de angajați, cu hlizeala de rigoare.

Pe la începutul anilor 2000, m-am refulat pentru o vreme pe forumuri  - cam ceea ce face azi toată lumea pe feisbucă și alte locuri similare din interneți - dar era altfel, mai wild west și mai interesant, am apucat să-mi fac niște prieteni virtuali dintre care vreo câțiva au devenit reali ... eh, vremuri. Am mai avut câțiva ani un blog pe situl firmei proprii, cam cu aceeași tematică, a fost amuzant și foarte eficient pentru business, dar am scris sporadic și apoi cam fără chef ... iar mai apoi m-am oprit cu totul!

Nu știu foarte precis de ce, nici nu cred că e chiar atât de interesant motivul cât faptul că uite, aproape 20 de ani mai târziu, mi-a revenit pofta de a scrie pentru alți ochi decât cei ai profesorilor (care au murit între timp aproape toți) sau ai părinților (care s-au dus și ei, săracii, că făceau parte atât din gașca profesorilor cât și din cea a părinților unei generații care se apropie vertiginos de mirajul pensiei)!

Noa, m-am luat cu sentimentalisme, să revin: mi-am propus să folosesc domeniul  ăsta - gadgeta.ro - pe care îl am de niște ani și am tot jonglat cu idei despre ce să fac cu el, ca să ajut niște oameni să se descurce la butoane și/sau touch-screen-uri după ce am constatat că lumea din jurul meu are niște probleme legate de folosirea tehnologiei, probleme care sunt surprinzător de repetitive, chiar în situații destul de diferite. Și ca să nu mai repet aceleași povești de N ori, uite, o să le pun aici, să le mai vadă și alții care poate au nevoie.

Sau o să folosesc acest site ca să spun câte o poveste mai lunguță (când mă apucă) despre cum văd eu utilizarea tehnologiei apropos de viitorul nostru - sau de lipsa lui - ca indivizi, ca locuitori ai cetății (adică cetățeni, na!) și ca viețuitoare ale planetei, că până la urmă asta este condiția noastră ca specie, fie că ne place sau nu s-o recunoaștem.

Să ne înțelegem, ceea ce veți găsi aici e menit să ajute oameni care nu sunt pasionați de tech (sau chiar sunt anti-talente), care n-au chef să citească manuale sau review-uri cu tot felul de acronime din care nu înțeleg nimic și care au altceva mai bun de făcut cu viața lor decât să stea cu nasul în jucării electronice dar, pe de altă parte, le-ar prinde bine să le spună cineva pe scurt și în limbaj de oameni normali cum să le aleagă, cum să le folosească mai simplu și mai eficient, cum să le evite sau ce alte opțiuni mai există.

Formatul este cel al unui jurnal online invers cronologic (adică un blog, na! vezi, lecția nr.1 a și început, ai aflat ce e ăla un blog) iar titlul vine din faptul că mi-a plăcut jocul de cuvinte între „gazetă” și „gadget”, adică echivalentul în engleză al cuvântului „dispozitiv”. Ai aici un link explicativ.

Așadar, titlul aventurii este Gadgeta de joi ...  joia fiind ziua în care o să mai public câte un nou articol. Sau cel puțin așa-i planul.

Definiții și explicații:

^❶ SSMD

Aham, te-am prins! nu știi ce era aia SSMD pe vremuri, așa-i?

Nu era vreun limbaj de programare arhaic, nici vreun protocol prăfuit de pe vremea facerii interneților, era mult mai simplu: „societatea socialistă multilateral dezvoltată”, sau altfel spus o utopie stupidă pe care am mușcat-o și eu din plin (trebuie să recunosc) și care a contribuit masiv la starea noastră curentă, reușind să împartă un neam în 10 categorii: cei care înțeleg cod binar^❷ și cei care nu înțeleg nimic!

^❷ Cod binar

Zici că nici codul binar nu știi ce e? păi e simplu: bine sau rău, alb sau negru, 1 sau 0, corect sau parșiv, mirean sau popă, gospodar harnic sau șmenar pe bani publici, om de rând plătitor de taxe (popular numit fraier) sau politician rapace căruia nu i se aplică nici o lege (popular numit șmecher)!

În fine, dacă te-ai prins, felicitări!